Este o nobila definitie a functiei istoriei, care se constituie neincetat, epoci de-a randul, in obiect de reflectie si pilda. Si chiar daca fiecare etapa istorica selecteaza din invatamintele trecutului pe cele care corespund sensibilitatii si necesitatilor perioadei respective, nu este mai putin adevarat ca exista anumite directii, anumite sensuri fundamentale care strabat neabatut evolutia in timp a fiecarui popor.
Astfel dimensiunile personalitatii lui Vlad al III-lea Tepes nu pot fi just apreciate decat pornind de la aceasta premisa. Iar atunci nu mai este suficient sa ne referim strict la istoria Tarii Romanesti, care nu a constituit decat un cadru politic temporar si restrans pentru o parte a poporului roman, ci la istoria intregului neam, indiferent de vremelnicele hotare medievale. Am ajuns astfel la concluzia ca domnia lui Vlad Tepes in Tara Romaneasca se inscrie intr-un efort secular si unitar al neamului romanesc pentru emanciparea de sub tutela straina, sub orice imbratisare s-a prezentat ea de-a lungul istoriei. Intre 1456-1462, aceasta lupta pentru libertate a intregului popor s-a intruchipat si a purtat numele Vlad Tepes, asa cum mai devreme ea se numise Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, iar ceva mai tarziu Stefan cel Mare, Radu de la Afumati, Petru Rares sau Mihai Viteazul.
Personaj controversat al Evului Mediu, ce va naste diverse dispute secole de-a randul, Vlad stia ca spectacolul tragerii in teapa era senzational, cu toate ca nu era o metoda noua sau unica pentru acele vremuri. Insa elementul nou adus de domnul tarii va fi constat in aplicarea pedepsei in masa a tuturor vinovatilor, de aici provenindu-i si porecla data de turci “Kazîklî” – adica Tepes. Masurile aspre ale acestuia au adus ordinea in tara. Ele nu au fost determinate de cruzime, ci numai de spiritul de dreptate si de dorinta de a-si ridica tara, pe care o gasise in ruina, bantuita de talhari, de bandele inarmate ale boierilor, aflati in permanente razboaie feudale, de cetele pradalnice ale deliilor si achingiilor otomani.
Despre unii oameni se spune ca s-au nascut exact atunci cand era mai mare nevoie de ei. Vlad Tepes a trecut ca o cometa prin istoria neamului romanesc. A rasarit, a uimit, a infricosat si a disparut repede. A fost o cometa, nu o stea cazatoare.
In cei cativa ani de domnie a reusit sa modifice structura unei tari, sa corecteze caracterul unui popor. A sters de praf genunchii Tarii sale si a facut-o sa stea dreapta in fata mai marilor vremii. In vremea sa a facut sa tremure un continent, iar numele sau a fost rostit cu teama si admiratie, de la Rasarit la Apus. Adversarii sai au dus o campanie de denigrare si defaimare, care i-a adus renumele de Dracula. Au incercat sa-i stearga numele de pe fata pamantului, au incercat sa faca lumea sa uite de el. Dar ca raspuns la adresa romanului “Dracula” a lui Bram Stoker, ce pune in evidenta imaginea nefavorabila a domnitorului roman, intervine Stefan Andreescu, care in lucrarea “Vlad Tepes (Dracula). Intre legenda si adevar istoric” face delimitarea neta intre mit si istorie.
Locul pe care Vlad Tepes il are in istoria noastra poate fi apreciat de fiecare, insa raman si inclin asupra vorbelor lui Petre Tutea: „Vlad Țepeș…are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod roman, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca a coborat morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frica sa n-o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria romanilor e o pajiste cu miei!”
